Dan despre Dan

Zimnicea… un orasel linistit de pe malul Dunarii. Ne-am acomodat destul de bine la noile conditii de viata. Tatal meu era (este) profesor de educatie fizica. As fi vrut sa-i calc pe urme, deoarece eram o persoana activa, pasionat de sport. Am practicat mai multe sporturi, la unele obtinand rezultate notabile pentru mine (handbal, tenis de masa, bedminton), insa marea mea ‘iubire’ a ramas fotbalul.

14

Sudul tarii este cunoscut pentru temperaturile caniculare. Obisnuiam sa merg la plaja ori de cate ori aveam ocazia. In ziua de 30 iunie 1996, viata mea a luat o turnura cutremuratoare. Ne intorsesem de la bunici. Locuiam la etajul patru si era o caldura insuportabila. M-am gandit sa merg sa fac o baie in Dunare sa ma racoresc putin. Nu am fost foarte hotarat. Am plecat de acasa, m-am plimbat putin si am ‘taiat-o’ spre plaja. Eram nerabdator, pentru ca nu mai fusesem acolo de cateva saptamani. Am ajuns, am intrat putin in apa dupa care m-am tolanit pe nisipul fierbinte. Dupa ceva timp, m-am hotarat sa intru din nou in apa. Aproape de mine, malul era surpat (un loc propice pentru sarituri).

Stiind ca apa era destul de adanca in zona aceea, mi-am facut avant si am sarit. Se pare ca elanul nu a fost destul de mare…si apa nu atat de adanca pe cat credeam. In acel moment, Dunarea urma sa-si ia tributul. Umbla o vorba in aceasta zona…in fiecare an acest fluviu blestemat TREBUIE SA-SI IA TRIBUTUL. Se pare ca in acel an am fost eu. Am paralizat pe loc, nefiind constient de acest lucru. Dupa cateva secunde, mi-am dat seama de ceea ce s-a intamplat si am asteptat sa ma scoata cineva din apa. Norocul a intervenit cand cineva a calcat pe mine. Am fost scos din apa mai mult mort decat viu si dus de urgenta la spital. Aici a inceput calvarul vietii mele. Au urmat patru luni de chin in spital. Am avut 5% sanse de supravietuire si se pare ca cineva acolo sus ma iubeste.

Dupa o operatie si un tratament indelungat, am reusit sa trec peste perioada de criza si am fost adus acasa. Dupa ceva timp, am fost placut surprins de vizita fostilor mei colegi. M-au incurajat si mi-au spus sa nu renunt, deoarece ei si familia mea sunt alaturi de mine. Anii au trecut …eu si familia mea ne-am acomodat la noua viata. Vechii si noii prieteni au invatat sa ma accepte asa cum sunt. Am incercat sa ma bucur de viata atat cat am putut. Va multumesc !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *