Prima operatie de escara – Succes 100%

Operatia despre care va voi povesti ma jos nu ar fi fost posibila fara ajutorul , atat financiar cat si moral, al unor oameni deosebiti. Primul pas a fost facut de Chinezu si baietii de la DreamTeamRO. ‘Tavalugul” a fost continuat de Arhi si Dojo. Va multumesc din suflet. Oamenii cu probleme ar avea nevoie de mai multe persoane ca voi. Sunteti cei mai tari!

Sa imi fie cu iertare ca in acest articol nu ii voi enumera pe toti . Lista completa o gasiti aici.

Acum ceva vreme va spunea mama ca am fost operat la una dintre escare, ramanand sa revin cu cateva detalii despre operatie si despre sederea in spital. Sa o luam cu inceputul…

Pe data de 2 august 2011 eu si tatal meu ne-am internat la spitalul Bagdasar. E impropriu spus la spital pentru ca spitalul este in renovare si cateva sectii, printre care si chirurgia plastic, au fost mutate intr-o cladire de langa spital, cu doua etaje. O mica paranteza: acum aproape un an un prieten de al meu a plecat in Afganistan. Ca sa va imaginati …am avut cam de trei ori mai multe bagaje decat prietenul meu. Printre acestea s-au numarat medicamente, lenjerii pentru pat, salteaua mea speciala pentru escare si multe altele . Mergeam si noi la razboi…un alt fel de “razboi”.

Inca de la intrarea in sectia de chirurgie plastica am fost intampinati de niste pereti zugraviti in portocaliu. A trebuit sa asteptam aproape o ora pana sa vorbim cu domnul profesor Florescu. Am vorbit, am pus toate detaliile la punct si am fost preluati de asistenta sefa. S-a eliberat un pat, am pus salteaua la umflat dupa care m-am “tolanit” pe ea. Salonul…o imagine nu foarte placuta din cauza spatiului foarte mic. Locul in care eram noi “cazati” fusese anterior un fel de birou. Patru paturi pe aproximativ 16-17 metri patrati. Bineinteles ca am trecut peste acest mic inconvenient, asta fiind cea mai mica problema a noastra. In orele urmatoare ni s-a spus ca am nevoie de donatori pentru ca nu au sange sufficient. Nu stiam acest lucru si ne-am pus pe dat telefoane. In ziua urmatoare au donat sange patru persoane, printre care si tatal meu. Doar sangele a doi dintre ei a fost acceptat. Mi s-au facut analizele de rigoare si mi s-a spus ca trebuie sa asteptam sa vina sangele .Si am asteptat…si am tot asteptat si a trecut o saptamana. Intre timp atat asistentele cat si infirmierele au fost niste dragute. Doctorii …de nota 20. Nici noi nu am iesti din acest tipar.

Ziua cea mare a fost pe 9 august, cand am fost operat. Anestezia a fost locala, dar nu am fost lucid pe toata durata operatiei. Nu stiu de ce…stiu ei mai bine. Operatia a durat aproape doua ore. Am fost adus in salon si mi s-a spus sa nu mananc sa nu beau apa timp de doua ore. Dupa doua ore mancam si beam apa de parca as fi venit de la razboi. Nici o secunda nu m-am simtit rau. Mi-au fost bagate sange, plasma si perfuziile de rigoare. Chestia misto a fost ca am avut colegi de salon foarte de treaba. Datorita lor timpul a trecut foarte repede .

In randurile urmatoare as vrea sa va expun cateva lucruri negative, cat si pozitive in urma acestei experiente.

Lucruri naspa: din moment ce acest spatiu in care eram spitalizati nu fusese prevazut pentru internarea pacientilor, saloanele erau foarte mici. Intr-un salon in care ar fi trebuit sa fie doua paturi erau patru. Au fost personae, ca si mine , care au necesitat insotitor. La un moment dat eram sapte personae in salon. Alt lucru foarte nasol a fost lipsa apei calde. Ne-am spalat cum am putut… dar ne-am spalat. Chestiile (optionale) care au mai lipsit au fost cablul tv si aerul conditionat pe care le-am inlocuit cu un laptop, respectiv un ventilator.

Lucruri bune: asa cum am spus si mai sus absolut tot personalul medical s-a purtat impecabil cu noi. Cu toti pacientii. Lucru care in alte spitale nu prea se intampla. Am avut frigider in salon, lucru care ne-a ajutat foarte mult. Un alt avantaj foarte mare l-a constituit internetul wireless (semnal full) . Am ascultat radio toata ziua, ne-am uitat la meciuri si la filme pana ne-a stat limba pluta. O chestie amuzanta…Intr-o zi a fost o cadere de tensiune si routerul trebuia restartat. Chestia nasoala era ca intr-un timp foarte scurt incepeau meciurile din peliminariile Europa League. Eu si tata suntem microbisti destul de infocati. Tata umbla “turbat” pe holuri sa gaseasca pe cineva sa restarteze routerul. Bineinteles ca nimeni nu se baga . Pana la urma o domnisoara doctor foarte draguta a venit la mine si m-a intrebat: “Ce sa fac, ca nu stiu cum se restarteaza?” I-am spus ca trebuie doar scos si bagat inapoi in priza routerul. S-a rezolvat si problema asta…pacat insa ca echipa noastra favorita s-a facut de rusine. Nu spun cine :D.

De patru , cinci ori pe zi se facea curatenie in saloane. Din punctull asta de vedere am fost foarte multumiti. Imi schimba pansamentele in fiecare zi .

Pe data de 2 septembrie am fost externat ajungand acasa cu o ambulanta, deoarece nu aveam voie sa stau in carucior, operatia fiind pe fesa stanga.

Si a doua escara va trebui operata . Asta se va intampla prin primavara. Bineinteles ca tot la spitalul Bagdasar vom merge.

Cu aceasta ocazie tin sa “multumesc” statului roman pentru toate lucrurile nasoale intalnite in acest spital. As vrea, deasemenea, sa ii multumesc domnului professor Florescu si nu numai pentru toate lucrurile bune care se intampla in sectia de chirurgie plastica a spitalului Bagdasar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *